Motivele pentru care din ce în ce mai multe persoane apelează la epilarea progresivdefinitivă pentru a scăpa de părul nedorit de pe față și corp sunt numeroase. Fie că te-ai săturat de firele crescute sub piele după epilarea cu ceară, fie nu ești mulțumită de rapiditatea cu care părul crește după epilarea cu lama de ras sau cu cremele depilatoare, ne bucurăm că te interesează să afli despre epilarea cu laserși avantajele acesteia. Iată, așadar, cum arată topul celor mai mari beneficii ale epilării laser:

1. EPILAREA LASER ÎȚI OCUPĂ MAI PUȚIN TIMP
Deși la prima vedere lama de ras ar părea mult mai confortabilă și rapidă, frecvența cu care trebuie repetată procedura de epilare crește exponențial timpul dedicat acestei activități. În cazul în care optezi pentru epilarea cu laser, 8 ședințe de tratament sunt de ajuns pentru a reduce pilozitatea cu 70% pana la 90%.
2. DUPĂ EPILAREA LASER, SUNT 90% MAI PUȚINE ȘANSE DE A AVEA FIRE CRESCUTE SUB PIELE
Întrucât părul crește cu până la 90% mai puțin după 8 ședințe de epilare cu laser, la fel de dramatic scad și șansele de a avea fire crescute sub piele.
3. MAI PUȚINE CICATRICI, IRITAȚII ȘI PETE
Ca rezultat al epilării clasice cu ceară sau cu lama de ras, multe persoane prezintă mâncărimi și iritații ale pielii. La persoanele cu pielea mai sensibilă pot apărea și alte complicații precum decolorări ale pielii pe anumite zone sau cicatrici care se vindecă foarte greu. De îndată ce tratamentul de epilare cu laser începe, atât cicatricile cât și petele încep să dispară, lăsând pielea fină, sănătoasă și fără păr.
CONCLUZIA:
Beneficiile epilării cu laser sunt pe cât de variate, pe atât de personale pentru oricine decide să aleagă epilarea laser ca metodă de a scăpa de părul nedorit de pe față sau de pe corp.
Deși la prima vedere metodele de epilare clasică par fie mai ieftine, fie mai avantajoase în privința timpului alocat, epilarea cu laser este cea mai avantajoasă soluție de perspectivă. Pe termen lung, nicio tehnică de epilare clasică nu poate contracara avantajele Epilării cu Laser!
Programează-te Whatsapp Facebook Instagram Youtube Tumblr Twitter Pinterest Linkedin Tripadvisor
Top 3 Avantaje ale epilării cu laser
Motivele pentru care din ce în ce mai multe persoane apelează la epilarea progresivdefinitivă pentru a scăpa de părul nedorit de pe față și corp …

Mituri despre epilarea progresiv definitivă
Mituri despre epilarea progresiv definitivă. Explicații, informații și detalii despre epilarea cu laser. În prezent există numeroase dezbateri cu privire la …

Recomandări după tratamentul cu Epilare Laser Diode
folosirea cremelor fotoprotectoare pe toată durata tratamentului (față, gât, brațe).după efectuarea tratamentului, la axile se recomandă folosirea unei creme …

Oferta Epilare cu Laser, Axile, Picioare și Inghinal
Oferta Epilare cu Laser Diode DEPILIGHT PRO pentru axile, picioare lung și inghinal. ✔ fără durere ✔ rezultate definitive după 6 – 8 ședințe ✔ repetare la 4 …

Întrebări și Răspunsuri despre Epilarea cu Laser Diode
Î: Ce este epilarea progresiv definitivă cu laser diode 808 nm? R: Este în prezent cel mai bun sistem progresiv de îndepărtare a părului, o procedură sig …

Despre Aparatul cu Laser Diode DEPILIGHT PRO 808 nm
Depilight PRO, cel mai performant sistem de epilare definitivă al momentului. Rezultate mult mai rapide decât la orice altă tehnologie de epilare pe care o …

Epilare cu Laser Diode
Cea mai modernă metodă de epilare, cu Laser Diode 808 nm DEPILIGHT PRO Aceste servicii se adresează exclusiv persoanelor de sex feminin. Vă mulțumim pent …
[…] Top 3 Avantaje ale epilării cu laser […]
[…] Top 3 Avantaje ale epilării cu laser […]
[…] Top 3 Avantaje ale epilării cu laser […]